Prof. univ. dr. Patrizio Rigatti, specialist în urologie şi chirurgie generală, de la Universitatea SAN RAFFAELE, din Milano (Italia), a vizitat Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

*Colaborare în domeniul geneticii prostatei

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost vizitată, duminică, 29.01.2017, de prof. univ. dr. Patrizio Rigatti, specialist în urologie şi chirurgie generală, de la Universitatea SAN RAFFAELE din Milano (Italia).

Prof. univ. dr. Patrizio Rigatti a fost întâmpinat, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, de conducerea UVVG – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, cadre didactice ale Facultăţii de Medicină, dintre care îi amintim pe d-na prof. univ. dr. Carmen Neamţu, decanul Facultăţii de Medicină, dl. prof. univ. dr. Ioan Ioiart, conducător de doctorat, din cadrul Şcolii Doctorale a UVVG, şeful Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, doctoranzi şi cercetători ai Institutului de Ştiinţe ale Vieţii.

Prof. univ. dr. Patrizio Rigatti, din cadrul Universităţii SAN RAFFAELE, din Milano, specialist în urologie şi chirurgie generală, a declarat: „Am fost foarte impresionat de prezentarea care mi-a fost făcută și de proiectele de cercetare pe care le are Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Am vizitat laboratoarele din cadrul Institutului de Ştiinţe şi Ştiinţe ale Vieţii, care sunt foarte bine dotate și felicit conducerea Universităţii pentru dotările făcute în cercetare”.

Prof. univ. dr. Ioan Ioiart, a precizat: „Domnul profesor dr. Patrizio Rigatti este o personalitate de valoare europeană în domeniul urologiei. Dorim să fructificăm această colaborare în folosul specialiştilor din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat: „Vizita d-lui. prof. dr. Patrizio Rigatti, de la Universitatea din Milano, disciplina de Urologie și chirurgie generală, la Universitatea noastră, în cadrul căreia s-a întâlnit şi cu colegii de la Clinica de Urologie condusă de prof. univ. dr. Ioan Ioiart, a prilejuit elaborarea unui proiect de colaborare între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea din Milano. Cele două secții de Urologie vor colabora în domeniul geneticii prostatei și vor realiza un schimb de profesori și cercetători, în domeniul studiilor despre evoluţia bolii de prostată”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

În cariera sa, prof. univ. dr. Patrizio Rigatti a efectuat aproximativ 50.000 de intervenţii chirurgicale, cu o atenție deosebită în oncologie urologică, chirurgie reconstructivă a uretrei, vezicii urinare şi ureter. Prof. univ. dr. Patrizio Rigatti are o vastă experiență în tratamentul cancerului de prostată (oferind o experienţă de peste 4.000 de intervenții) atât prin metode chirurgicale tradiţionale, cu ajutorul robotului asistat de laparoscopie; în tratamentul de rinichi (cu îndepartarea tumorii, atunci când este necesar, trombi cablu atrial în circulație extracorporală), în tratamentul tumorilor vezicii urinare, cât şi în tratamentul de hiperplazie benignă de prostată.

Daniel Albu

patrizio-rigatti_uvvg4 patrizio-rigatti_uvvg2 patrizio-rigatti_uvvg1