”Interdisciplinaritate și transdisciplinaritate în cercetarea științifică din domeniul științelor vieții”

Programul desbaterii 9 decembrie 2016, ora 14:00 Sala de Conferințe, Campus Universitar ”Vasile Goldiș” din Arad 1. Cuvânt de bun-venit adresat doamnei Prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, Președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport al Senatului României și Președintele Senatului Universității Politehnica din București de către Prof.univ.dr. Aurel Ardelean, Președintele Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din


Prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, preşedintele grupului de lucru al Societăţii Europene de Hipertensiune, profesor de Cardiologie şi Medicină internă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, DHC al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, din nou la Școlile doctorale și Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul UVVG

Conducători de doctorat – prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Maria Puşchiţă, prof. univ. dr. Corina Zorilă, prof. univ. dr. Liana Moş, director departament de coordonare al facultăților din domeniul sănătate, studenți-doctoranzi și cadre didactice din cadrul Facultății de Medicină a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din


Program cursuri Tehnici Moderne de Laborator Utilizate în Domeniul Biomedical

INSTITUȚII ORGANIZATOARE UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD FACULTATEA DE MEDICINĂ – DEPARTAMENTUL DE BIOLOGIE INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE VIEȚII DIN ARAD ORDINUL BIOCHIMIȘTILOR, BIOLOGILOR ȘI CHIMIȘTILOR DIN SISTEMUL SANITAR ROMÂNESC   COMITETUL DE ORGANIZARE Prof. dr. Aurel Ardelean – președinte al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad Acad. dr. Gheorghe Benga  Prof.


Studenții și absolvenții specializării balneokinetofizoterapie și recuperare au înfiinţa Asociația Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad

Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, din cadrul UVVG, a găzduit, zilele trecute, conferința de înființare a Asociației Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad, care are scopul de a reuni studenții și absolvenții specializării balneokinetofizoterapie și recuperare din municipiul Arad și din țară. La eveniment, alături de numeroşi studenți și absolvenţi ai specializări Balneokinetofizoterapie şi recuperare, a


Studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” au vizitat Palatul Administrativ Arad

Studenții străini și români din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din anul I universitar, conduși de d-na prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, au vizitat, în data de 27.10.2016, Palatul Administrativ Arad, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai Primăriei – viceprimarul Călin Bibarț și ai Prefecturii Arad – Emeric Molnar, director cancelarie Prefect.